Filosofiile pământene în fața Divinității - Klausenburg Publishing Blog

duminică, 3 decembrie 2017

Filosofiile pământene în fața Divinității

Divinitatea e acea formă de conștiință pură, neîncepută în acceptul nostru, acel Dumnezeu, care a dorit materializarea conștiinței prin oameni, prin suflete și totodatăă salvarea acestora. Lupta supremă este pentru suflet, pentru acele valori care până la urmă ne fac umani. Altfel am fi niște bestii. Divinitatea l-a trimis pe fiul său, Iisus pentru a face mai ușoară această materializare. Pentru mine este adevărul suprem pământean și toate adevărurile umanității ar trebui să se raporteze la acesta. Am afirmat că Dumnezeu nu este în toate, prin prisma faptului că mintea cea orgolioasă e proastă prin definiție dacă nu se raportează la acest adevăr. Începe s-o ia langa şi să filosofeze aiurea, indiferent în ce domeniu, nu doar în cel abstract. Divinitatea intervine doar pentru a corecta sau a ajuta. Doar atunci e „în tot și-n toate.”  

Pentru mine Divinul înseamnă și vibraţie și energie și Sfântul Duh sau Sfântul Spirit. Indiferent de „cele 4 articulușuri”, pentru mine e același lucru. Și mai spun că Iisus e atât de frumos, încât nicio icoană pământeană nu a reușit să-i redea frumusețea. Și mai spun, că necuratul e hidos, iar dacă omenirea ar ști cum arată, nu l-ar mai pomeni în veci. Și mai spun că întotdeauna ar mai fi ceva de spus, în funcție de capacitatea noastră de-a înțelege și de-a ierta. 
Am întrebat odată un mare filozof român, încă în viață, cât ar valora filosofiile pământene în fața Divinității? Nici acum nu am primit răspuns. 

© Ioana HAITCHI, 25.02.2014, Baden-Baden
Foto: Internet
© Ioana HAITCHI – Copyright – Toate drepturile rezervate