Plânsul care nu se vede - Klausenburg Publishing Blog

luni, 2 ianuarie 2017

Plânsul care nu se vede

Ştie cineva, unde gӑsim nişte pietre sӑ aruncӑm în fereastra lui Puia?
Pietre adevӑrate, nu bulgӑri din frunze, nu, nu.
Bolovani care s-o spulbere, sӑ-i fie aşa de frig în chilia
unde s-a rӑstignit de unul singur pe cruce,
încât s-o ia la sӑnӑtoasa.
Maestre,
dacӑ acum s-ar mistui Alcatrazu’, unde te-ai duce?
***


A venit viaţa de câteva ori, ai alungat-o,
atunci când ai luat-o la mӑsurat şi cântӑrit
şi ai spus, cӑ nu e perfectӑ,
cӑ tu, doar tu eşti unitatea de mӑsurӑ
dupӑ care se împarte, ce-i de aruncat şi ce e de iubit.
Nu poţi şti, cum respirӑ un cal în alergare,
numai atunci când eşti în şaua lui,
când i-ai ales fânul şi apoi l-ai ţesӑlat,
când i-ai învӑţat urechile,
când i-ai dat  sfecla de zahӑr
pentru supleţe.
Şi Doamne, cum aleargӑ în sanie,
cum îi plac zurgӑlӑii,
aleargӑ şi orb de dragul vieţii!
***
Pentru tine, oamenii au devenit fiinţe prea  mici,
dar nici tu n-ai crescut prea mare,
îţi înghesui sufletul, îl sufoci, îl tot înghiţi
şi reînghiţi cu cioburi.  
Te pedepseşti mereu şi mereu,
nici nu mai ştii de ce,
ai devenit un  maestru-cӑlӑu.
Ieşi! Fugi!  Aleargӑ în piruete dacӑ trebuie!   
Sinucigaşi sunt toţi aceia care ucid sentimente
în sughiţul plânsului ce nu se vede.
***
Ştie cineva, unde gӑsim nişte pietre sӑ aruncӑm în fereastra lui Puia?
Pietre adevӑrate, nu bulgӑri din frunze, nu, nu.
Bolovani care s-o spulbere, sӑ-i fie aşa de frig în chilia
unde s-a rӑstignit singur pe cruce,
încât s-o ia la sӑnӑtoasa.
Maestre,
dacӑ acum s-ar mistui Alcatrazu’, unde te-ai duce?
Da, da, unde te-ai duce? Tu, numai tu?
***
© Ioana Haitchi, 01.01.2017, Klausenburg
Foto: Valer Puia
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate