Filozofia tristeţii - Klausenburg Publishing Blog

duminică, 12 iunie 2016

Filozofia tristeţii

Timpul bocea
rănile umplute cu linişte.
Era frig şi apăruse în faţa mea
o femeie gârbovind dimineţi;
ducea un ochi în spate
ascuns într-un munte
şi o raniţă pentru mâncare
în care vântul îi şuierase goliciunea
plină de tristeţi.



Cu privirea în pământ,
păşea aproape pe vârfuri
cu genunchii îndoiţi şi lipiţi
şi mâinile forţat atârnându-i,
ca o maşinărie neunsă.
Aşa mergea azi-dimineaţă,
parcă era Dumnezeu
plimbându-se prin lume
şi nu avea cine să-i oblojească
inima nepătrunsă.

Timpul bocea
cu linişte rănile umplute.
Era frig şi apăruse-n faţa mea
durerea omenească
într-o dimineaţă gârbovită
ascunsă de un ochi într-un munte.

© Ioana Haitchi, 12.06.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate