Tu, floarea (Tú, la flor) - Klausenburg Publishing Blog

miercuri, 16 martie 2016

Tu, floarea (Tú, la flor)

  Totul îmi pare de piatră.
  Pomul ăsta ce plânge tăceri
   îmi pare o salcie
  când îi văd ramurile-ascunse
  în miezul fiecărei seri.

  Totul e o geometrie de amintiri
  atunci când mi te plimbi goală
  şi treci ca o siluetă ce zboară,
  umbra ta mă incită
  să te simt la fiecare pas
  ca pe-o gazelă rănită;
  picioarele tale sunt tulpini mângâiate
  ce-mi despoaie verbul
  şi pătrund în pământ
  pentru că simt rădăcina germinând
  în pântecul tău, piele peste pielea mea
  şi o simt până când vocea ta ca o adiere înnebunită
  trezeşte dorinţa mea de-a te avea.

  În tine pot simţi fiecare stea
  ce dă fiori cu al tău sărut
  în buzele mele pierdut
 sau ascultându-ţi râsul, însoţindu-mi tristeţea sihastră
 cu murmurul cerului în florile mele
  să-ţi şoptesc…ce mult te iubesc.

  Te iubesc !
  Te iubesc în suspinul ce ţine
  vântul ce-ţi spune pe nume
  sau fiece floare ce-ţi poartă aroma nectarului
  pe aripi deja pierdute
  de fluture tandru.

  © Cesar Curiel
  © Traducerea Ioana Haitchi, 16.03.2016, Klausenburg
  Foto: Internet


   Tú, la flor

   Todo me parece piedra.
   Hasta el árbol que llora silencios
   me parece un sauce
   cuando lo veo ocultar sus ramas
   en medio de cada noche.

  Todo es una geometría de recuerdos
  cuando caminas desnuda
  y a paso de silueta vuelas
  y tu sombra me provoca
  que siento tuyo cada paso
  como el de una gacela herida;
  tus pies son cual caricia de tallo
  que me despoja del verbo
  que lleva la tierra
  porque siento la raíz como germina
  en tu vientre que es piel sobre la mía
  y sentir a la vez tu voz como una brisa enloquecida
  despertar en mi las ganas de tenerte.

  Poder palpar en ti cada estrella
  que tirita ausente con un beso tuyo
  que se pierde en mis labios
  o escuchar tu risa simbrar mi tristeza de ermitaño,
  murmullo de cielo que en mi florece
  para decirte al oído... Cuanto te amo.
 
  Te amo...!
  Te amo en el suspiro que tiene
  el viento al decir tu nombre
  o cada flor que lleva el nectar de tu aroma
  en las alas ya pérdidas
  de una tierna mariposa.

 © Cesar Curiel

 © Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate