Neplânse mistere - Klausenburg Publishing Blog

sâmbătă, 27 februarie 2016

Neplânse mistere

Şi eram atunci atât de curată,
încât aş fi simţit şi sărutul urmaşilor mei
şi deopotrivă pe cel al strămoşilor.
Pe pământul acoperit cu ierni,
păşeam mai sus decât stelele, stele.  
Şi nici lacrimile nu-mi erau,
îmi plângeau ale părinţilor neplânse mistere.
E o poveste ce se spune în şoaptă,
doar pentru urechile ce n-au orgolii în capătul scării
şi care văd, auzind cu tot rotundul mângâierii.

Fiinţele mele îşi fac reverenţe,
îmbrăcate smerit in hainele înţelepciunii
mănâncă liniştite dulceaţă.
Oricâte lumi aş putea avea
si de mi s-ar aşterne oricâte eternităţi efemere,
n-aş vrea să fiu nimic altceva,
decât  om, iubire şi viaţă.
Şi eram atunci atât de curată.
Pe pământul acoperit de ierni
păşeam mai sus decât stelele, stele.
Şi nici lacrimile nu-mi erau,
îmi plângeau ale părinţilor neplânse mistere.

© Ioana Haitchi, 27.02.2016, Klausenburg
Foto: Kochi Lana
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate