Zborul de duminică - Klausenburg Publishing Blog

duminică, 22 noiembrie 2015

Zborul de duminică

Să nu laşi lupta să-ţi omoare zborul,
chiar dacă în palme îţi atârnă sârma ghimpată,
zvâcnind ca o inimă falsă,
lăcrimând cu toţi macii, ogorul.

Munţii sunt înşelători,
urcuşul ţi-l face cu pasul
dăruindu-ţi un zbor în cădere,
ce rost ar mai avea aripa
şi cât de tare ar fi glasul
rostit în tăcere ?

Să ne punem pe aripi, ape
şi apele să aibă valuri
şi lacurile ochiuri de vulturi
în care luna să le fie periscop,

Şi ce dacă submarine cu aripi
scufundate într-un cer fără praguri
ar face bătături în palme
zburând peste potop ?

© Ioana Haitchi, 22.11.2015
Foto: Michael Cheval, "Sounding Silence"


© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate